Suntem ambițioși! Nu ne lăsăm pe-o ureche și mai ales nu stăm degeaba. Oricare ar fi numele jocului, ne place să-l cîștigăm. Și o dată ce l-am cîștigat, trecem la un alt joc. Zîmbim extaziați, triumfători.
Suntem asemenea alpiniștilor ce ajung pe cel mai înalt vîrf de munte. Ne facem pozele doar atunci cînd suntem cu adevărat victorioși. Nu vrem să imortalizăm suferința, chinul, străduința ce am depus-o pînă la acel moment glorios. Nu ne facem poze pe drum, pentru că cine ar vrea să-și aducă aminte și de rest? Cine dorește să-și reamintească clipele în care a urcat către următorul nivel?
Ne forțăm limitele pentru că suntem nevoiți, nu pentru că ne place. Urcarea neîntreruptă. Durerea și suferința necesare trecerii la următorul nivel… nimeni nu face poze atunci. Nimeni nu vrea să își aducă aminte de așa ceva. Vrem să ținem minte doar priveliștea de sus. Acel moment extraordinar de la marginea lumii. Acest lucru ne face să tot urcam și face să merite toată suferința. Asta e partea nebunească. Merită orice! (Grey`s Anatomy)
Bun venit în "camera" mea! 