Cînd neștiința naște crima

 Maternitatea „Elena Doamna” are probleme multe. Personal redus, buget insuficient, lipsa medicamentelor, a utilităților. S-a propus de multe ori desființarea sau alipirea de alt spital mai mare. Imobilismul și orgoliile au împiedicat totul. Cu toate acestea, zilnic, zeci de  fete îi trec pragul. Fiecare cu povestea sa diferită de viață, dar cu scopuri comune.

 

Intrarea în lumea din spatele ușilor

„Spitalul clinic de obstetrică-ginecologie ELENA DOAMNA Iași”. Litere scrise mari, de tipar, alb pe albastru. O clădire bătrînă cu ramele geamurilor și ușilor maro deschis. Prima persoană pe care o văd este portărița, o femeie atît de sigură pe ea, cu ochii verzi, umflați și triști, mîinile mici și aspre. „Unde mergeți?”, întreabă curioasă și grijulie în același timp. „Merg să aștept o prietenă de a mea care a venit cu fiul său la consultație”, îi spun în grabă.

Pătrund într-o clădire cu ziduri gri și simțul meu olfactiv devine mai accentuat. Un miros puternic de medicamente îmi inundă întreg corpul. Zăresc primii „pacienți”. Toți sunt îmbrăcați în halate verzui-albăstrii, spălăcite. Găsesc niște culoare întortocheate. Aleg holul cel mai lung, cu indicatoare luminoase ale secțiilor: Salon Gravide, Sala de nașteri, Saloane Mame și Secția de Neonatologie. Ajung în altă parte a clădirii și un fior de gheață mă cuprinde în spate. Văd în fața mea niște scări largi, iar în dreapta o ușă imensă, scorojită de vopsea. Intru și îmi imaginez pe loc ce se întîmplă cu zecile de femei care așteptau în sală, cu prietenii, frații sau mamele de mînă. Sunt de toate vîrstele, culorile, înălțimile. Stau cu capul în jos, cu ochii în pămînt sau uitîndu-se departe. Mi-a fost ușor să le privesc, fără să le agasez. Depistez zeci de femei nefericite.

O femeie din stînga ușii m-a observat că am intrat. Este un pic cocoșată și nerăbdătoare să rezolve „treaba” pentru care a venit. Își freacă mîinile umede și mai verifică din cînd în cînd sacoșele voluminoase de lîngă dînsa. Nu aș vrea să am viața ei. O viață grea, care se citește pe chipul ei. Este încă o femeie tînără, dar îmbătrînită de griji și nenoroc.

Povești de amor cu o finalitate tristă

Iese o asistentă, o femeie urîtă, înfricoșătoare, cu un zîmbet angelic, care face mult rău celor din jur. „Popescu este următoarea. Să se pregătească!”, țipă femeia plină de sine. Mă sperii, cu aceeași dorință de a fugi departe, de femeile odioase, la care drăgălășenia completează în chip grețos și alarmant fapte reprorabile.

Încep să stau de vorbă cu Ioana, o tînără de 16 ani, slăbuță, cu părul lung, șaten, strălucitor. Buzele îi dezvăluie dinții albi, perfecți, iar ochii negri ascund o tristețe chinuitoare. Ea s-a îndrăgostit de Silviu după un concert. „Adormisem pe scaun. După terminarea concertului toată lumea pleca. Silviu m-a văzut că nu aveam de gînd să plec acasă prea devreme și m-a trezit. Încurcată, am fugit, iar el s-a luat după mine. În stradă mi-a spus dacă vreau să fiu iubita lui.”, povestește cu lacrimi în ochi. ”După doi ani de relație ni s-a întîmplat să greșim. Am rămas însărcinată. Nu avem cum să ținem acest copil. Am doar 16 ani. Dacă ar afla mama…” spune cu o voce tremurîndă și din ce în ce mai stinsă copila.

Maria, îmbrăcată într-un tricou galben și pantaloni scurți, cu niște bocanci butucănoși în picioarele zvelte, povestește că s-a întîlnit cu iubitul ei la mare. ”A știut să mă privească și să se comporte cu mine într-un fel anume și am cedat. Rezultatul…un copil…Sunt aici să îl omor.” și bufnește într-un plîns amestecat cu un rîs diavolesc.

Asistenta iese din nou. De data aceasta mă privește, fix în ochi. Feresc imediat privirea de pe ea. Nu pot să mă uit în ochii unui martor la atîtea crime.

fineartamerica.com

fineartamerica.com

Femei ușoare sau simple femei fară noroc?

hawthornedesign.com

hawthornedesign.com

Pentru asistentă aceste fete devin simple femei ușoare. Rostște asta scuipînd salivă, încercuind cuvîntul cu buze crispate de ură și de dispreț.

Eu consider că nu sunt așa. Sunt fete care au o greșeală în plus față de celelalte. Par femei ușoare de la distanță, de unde privești, dar de aproape au unghiile mici și curate, parfumul discret și conversația fină ca glezna. Femeile ușoare au pești.

Îmi trece prin minte că nu am înțeles niciodată de ce au fost numiți așa. M-am gîndit la solzi, dar nu au. La rechini, la peștele-spadă, la castravetele-de-mare, la icre, la ape adînci, dar n-am dat de nicium de un fir. Nici măcar muțenia nu se regăsește, căci, se știe, cu peștele vorbești dacă vrei femeia. În fine, mi se pare o nedreptate față de pești și o alegere bizară a imaginii – alunecoși și reci, greu de prins cu mina…

Revin înapoi cu gîndul în sală. Iese doctorul care trebuia, în mintea mea, să fie cinic, îngîmfat, poate chiar necioplit, îmbrăcat într-un halat alb, plin de sînge și cu o grămadă de „accesorii” de bogătaș. Dar în mijlocul ușii stă un om în vîrstă, îmbrăcat în blugi și într-un halat verde, ciufulit pentru că așa își aranja el părul. Nu avea chef să dea amănunte, mai ales că sala de așteptare era plină. Îmi spune doar atît: „Eu le ajut pe cele care fac greșeli enorme. Acum sunt parcă mai multe decît de obicei. Dar față de anii trecuți sunt de 40 de ori mai numeroase. Lumea din ziua de azi nu mai gîndește. Se îndrăgostește, sunt luați de val și se întîmplă ce se întîmplă.”, frămîntînd mîinile una într-alta și privind nepăsător în sală.

În loc de concluzie

Distanța dintre ferestre ascundea detalii pe care le-am văzut abia după ce m-am apropiat la o răsuflare. Sunt cuvinte fără rost, scrise mic, cu pixul. Nu se înțelege nimic, însă știu că au fost scrise de femei care au venit pentru aceeași „treabă” la spital în această sală.

„Pentru fițoase, sclifosite, doamne, dive, fericirea există mereu. Pentru modelul meu nu. Și se știe bine că sunt o grămadă ca mine” spune Dana, o femeie cu un zîmbet în formă de cireașă amară acum. Părul ei negru, strîns într-o coadă la spate, și spatele drept cu umerii lăsați, se întorc de la mine și intră în cabinetul medicului.

Anunțuri

Lumea interzisă…

Au poze pe internet, promisiunile lor sunt mult mai rafinate și te roagă să le suni ca să vorbiți de prețuri și… meniu. Ele sunt Escort girls. Vin unde sunt chemate, invitate la masă, plimbare, conversate și în final… executate și plătite.

Singura temere a bărbaților care apelează la astfel de fete este potrivirea cu realitatea. Rar, dar destul cît să te sperie, ceea ce vezi nu e ceea ce primești. Ori e ea acum 20 de ani, ori e un el, ori e alta, tot blondă, dar care nu poartă cupa D la sutien, ci A, nu are fundul bombat ca în poză, ci inexistent, nu știe patru limbi străine la perfecție, ci doar româna și niște compilații de texte, și nu mai e deloc atît de sofisticată. Nu aveți idee cam peste cîte românce dau… românii! Ce-or povesti acasa?! Că-s asistent manager? Că sunt sales director? Că lucrează într-o agenție? Nici nu are importanță, din drumul ăsta te oprești doar singură.

Am tot văzut filme de acțiune, am citit romane ațîțătoare despre astfel de femei și întotdeauna m-am întrebat ce anume le-a făcut să îmbrățișeze această meserie. Foamea, sărăcia sau lipsa de creier veți spune toți. Dar bărbații au o altă părere despre ele…

Am tot vorbit cu băieți ce au accesat astfel de femei și i-am rugat să-mi povestească. Ador poveștile îndrăznețe, acelea neconvenționale pentru care multe femei și-ar astupa urechile… Eu vreau să aflu, e păcatul meu sau, poate, calitatea mea cea mai mare. Depinde de cine judecă.

Am uitat să vă spun. Vorbesc doar pentru cei cărora le strălucesc ochii a inteligență, le vibrează sufletul a dragoste și îi bîntuie fiorii cu care ar deschide oricînd o ușă interzisă.

Printre femeile de escortă, cele de calitate, există exemplare uluitoare. Nu cred că bărbații care mi-au vorbit despre ele au exagerat, pentru că nu era vorba despre cît de grozavi sunt ei ca bărbați, ci despre cît de banal e să-ți cumperi plăceri adînci cînd ai cu ce. Sunt femei care arată impecabil, vorbesc bine două-trei limbi străine, știu la ce folosesc toate tacîmurile de pe masă, nu rîd ca proastele și nu vorbesc neîntrebate. Sunt femei pe care bărbații cu bani și chiar cuplurile deștepte și le închiriază pentru o noapte sau un weekend. Le tratează cu respect și obțin toată gama de plăceri erotice, de la privire pînă la implicare.

Desigur, n-am auzit pe nimeni că le-ar lua acasă pentru că în toți există neputința  de a le privi ca pe niște femei normale.

Am decis să vă deschid apetitul pentru astfel de povești doar pentru că în ultima vreme tot văd că lumea se deschide, vorbește mai mult despre ce nu avea voie pînă ieri, înțelege mai multe și suportă din ce în ce mai greu vulgaritatea. Vastul capitol al sexului are doar două capete: rafinamentul și vulgaritatea. Unii vor alege mereu să evolueze spre sofisticare și rafinament, iar altora le va fi imposibil să înfrîngă vulgaritatea din ei…