Ziua celor naivi

Pentru că e 1 Aprilie, cu siguranță o să faceți ștrengării între voi. Azi avem voie să mințim! Azi avem voie să ne distrăm unul pe seama altuia! Bineînțeles, cu măsură deoarece excesul, de orice fel, dăunează.

Am găsit două bancuri, ce au un pic de tentă de farsă în ele. Trebuie să le ziceți mai departe și să faceți și voi o mică păcăleală astăzi.

Bunica, pe patul de moarte, își cheamă nepotul la căpătîiul ei și îi spune:
– Eu pot muri de acum în orice moment, așa că vreau ca tu să moștenești toată averea mea. Vila, ferma, herghelia de cai, tractorul și toate animalele de casă, plus cele 22 de milioane. Toate vor fi ale tale!…
– Wowww! exclamă nepotul. Mulțumesc bunico, nu știam că ai așa o avere! Unde-i ferma asta despre care vorbești?
Bunica răspunde cu ultima suflare:
– Pe Facebook… (sursa bancuri.haios.ro)

 

Adevărata fericire constă în lucrurile mici: o mică vilă, un iaht mic, o mică moștenire… (sursa mioritice.com)

Anunțuri

Pagina de Fakebook

Încep fiecare dimineață cu o cafea. Nu văd azi de ce nu aș face-o. Mă loghez pe Facebook. Sunt întîmpinată de cîteva mesaje în care mi se urează ”Bună dimineața!”, ”Să ai o zi bună!”, deja devenite monotone. Intru pe wall, aceleași lucruri, numai că aici însoțite de imagini cu prăjiturele, cafeluțe, un soare mare (chiar dacă afară plouă), melodii energizante și poze cu pisici și cîini somnoroși.

Citesc noutățile de pe wall. Am dat (din întîmplare sau nu) like-uri la cîteva pagini de reviste pentru femei, de ziare generaliste și radiouri, iar ei îmi furnizează zi de zi informațiile de care am nevoie pentru ”a supraviețui”.

Mă uit prin pozele mele, să văd cîte like-uri am mai primit. Văd un nume nou ce îndrăznește să dea like. Intru, curioasă, să văd cine e. Îmi dau seama că e colega de generală, numai că are alt nume de familie, s-a măritat. Din prietenii ei observ alte două nume cunoscute, dar fețele nu. Sunt schimbați total față de acum 10 ani de cînd nu le-am văzut. Din profil în profil, din poză în poză, din status în status îmi dau seama că prietenii de pe Facebook sunt atît de perfecți. Mă apucă drama. Ironia face ca acest sentiment negativ este neîntemeiat. Nimeni nu are cum să trăiască într-un oraș perfect, într-o gașcă perfectă, lîngă un iubit/ o iubită perfectă, cu o profesie perfectă chiar dacă asta se vrea a pretinde. Majoritatea persoanelor nu postează fotografii sau detalii despre eșecuri, belele, greutăți sau supărări.

Am învățat de pe Facebook că nu e o idee prea bună să navighez pe el într-o seară de weekend, cînd sunt singură acasă. Ceea ce credeam că poate fi o seară liniștită a devenit brusc tristă și patetică citind actualizările prietenilor de prin cluburile ce sunt la modă acum sau despre postările și pozele fericiților ce sunt în vacanțe fermecătoare. Cei din vacanțele romantice pun imediat poze incredibil de siropoase ce o pot face pînă și pe cea mai independentă femeie din lume disperată în a-și găsi dragostea.

După o zi neîntreruptă de navigat pe Facebook mi-am dat seama că încercăm să ne punem cea mai bună imagine a noastră ”în vitrină”, la fel cum ne punem cele mai frumoase haine sau cel mai frumos machiaj în funcție de ocazie și de stare. Haideți să ne fotografiem și cînd plîngem, cînd ne enervăm, cînd ne maimuțărim sau cînd supărăm pe cineva și să uploadăm. Propun să ne actualizăm statusul și cînd greșim față de cineva sau cînd avem un eșec. Oare ne vor percepe prietenii de pe Facebook diferit?