Cînd neștiința naște crima

 Maternitatea „Elena Doamna” are probleme multe. Personal redus, buget insuficient, lipsa medicamentelor, a utilităților. S-a propus de multe ori desființarea sau alipirea de alt spital mai mare. Imobilismul și orgoliile au împiedicat totul. Cu toate acestea, zilnic, zeci de  fete îi trec pragul. Fiecare cu povestea sa diferită de viață, dar cu scopuri comune.

 

Intrarea în lumea din spatele ușilor

„Spitalul clinic de obstetrică-ginecologie ELENA DOAMNA Iași”. Litere scrise mari, de tipar, alb pe albastru. O clădire bătrînă cu ramele geamurilor și ușilor maro deschis. Prima persoană pe care o văd este portărița, o femeie atît de sigură pe ea, cu ochii verzi, umflați și triști, mîinile mici și aspre. „Unde mergeți?”, întreabă curioasă și grijulie în același timp. „Merg să aștept o prietenă de a mea care a venit cu fiul său la consultație”, îi spun în grabă.

Pătrund într-o clădire cu ziduri gri și simțul meu olfactiv devine mai accentuat. Un miros puternic de medicamente îmi inundă întreg corpul. Zăresc primii „pacienți”. Toți sunt îmbrăcați în halate verzui-albăstrii, spălăcite. Găsesc niște culoare întortocheate. Aleg holul cel mai lung, cu indicatoare luminoase ale secțiilor: Salon Gravide, Sala de nașteri, Saloane Mame și Secția de Neonatologie. Ajung în altă parte a clădirii și un fior de gheață mă cuprinde în spate. Văd în fața mea niște scări largi, iar în dreapta o ușă imensă, scorojită de vopsea. Intru și îmi imaginez pe loc ce se întîmplă cu zecile de femei care așteptau în sală, cu prietenii, frații sau mamele de mînă. Sunt de toate vîrstele, culorile, înălțimile. Stau cu capul în jos, cu ochii în pămînt sau uitîndu-se departe. Mi-a fost ușor să le privesc, fără să le agasez. Depistez zeci de femei nefericite.

O femeie din stînga ușii m-a observat că am intrat. Este un pic cocoșată și nerăbdătoare să rezolve „treaba” pentru care a venit. Își freacă mîinile umede și mai verifică din cînd în cînd sacoșele voluminoase de lîngă dînsa. Nu aș vrea să am viața ei. O viață grea, care se citește pe chipul ei. Este încă o femeie tînără, dar îmbătrînită de griji și nenoroc.

Povești de amor cu o finalitate tristă

Iese o asistentă, o femeie urîtă, înfricoșătoare, cu un zîmbet angelic, care face mult rău celor din jur. „Popescu este următoarea. Să se pregătească!”, țipă femeia plină de sine. Mă sperii, cu aceeași dorință de a fugi departe, de femeile odioase, la care drăgălășenia completează în chip grețos și alarmant fapte reprorabile.

Încep să stau de vorbă cu Ioana, o tînără de 16 ani, slăbuță, cu părul lung, șaten, strălucitor. Buzele îi dezvăluie dinții albi, perfecți, iar ochii negri ascund o tristețe chinuitoare. Ea s-a îndrăgostit de Silviu după un concert. „Adormisem pe scaun. După terminarea concertului toată lumea pleca. Silviu m-a văzut că nu aveam de gînd să plec acasă prea devreme și m-a trezit. Încurcată, am fugit, iar el s-a luat după mine. În stradă mi-a spus dacă vreau să fiu iubita lui.”, povestește cu lacrimi în ochi. ”După doi ani de relație ni s-a întîmplat să greșim. Am rămas însărcinată. Nu avem cum să ținem acest copil. Am doar 16 ani. Dacă ar afla mama…” spune cu o voce tremurîndă și din ce în ce mai stinsă copila.

Maria, îmbrăcată într-un tricou galben și pantaloni scurți, cu niște bocanci butucănoși în picioarele zvelte, povestește că s-a întîlnit cu iubitul ei la mare. ”A știut să mă privească și să se comporte cu mine într-un fel anume și am cedat. Rezultatul…un copil…Sunt aici să îl omor.” și bufnește într-un plîns amestecat cu un rîs diavolesc.

Asistenta iese din nou. De data aceasta mă privește, fix în ochi. Feresc imediat privirea de pe ea. Nu pot să mă uit în ochii unui martor la atîtea crime.

fineartamerica.com

fineartamerica.com

Femei ușoare sau simple femei fară noroc?

hawthornedesign.com

hawthornedesign.com

Pentru asistentă aceste fete devin simple femei ușoare. Rostște asta scuipînd salivă, încercuind cuvîntul cu buze crispate de ură și de dispreț.

Eu consider că nu sunt așa. Sunt fete care au o greșeală în plus față de celelalte. Par femei ușoare de la distanță, de unde privești, dar de aproape au unghiile mici și curate, parfumul discret și conversația fină ca glezna. Femeile ușoare au pești.

Îmi trece prin minte că nu am înțeles niciodată de ce au fost numiți așa. M-am gîndit la solzi, dar nu au. La rechini, la peștele-spadă, la castravetele-de-mare, la icre, la ape adînci, dar n-am dat de nicium de un fir. Nici măcar muțenia nu se regăsește, căci, se știe, cu peștele vorbești dacă vrei femeia. În fine, mi se pare o nedreptate față de pești și o alegere bizară a imaginii – alunecoși și reci, greu de prins cu mina…

Revin înapoi cu gîndul în sală. Iese doctorul care trebuia, în mintea mea, să fie cinic, îngîmfat, poate chiar necioplit, îmbrăcat într-un halat alb, plin de sînge și cu o grămadă de „accesorii” de bogătaș. Dar în mijlocul ușii stă un om în vîrstă, îmbrăcat în blugi și într-un halat verde, ciufulit pentru că așa își aranja el părul. Nu avea chef să dea amănunte, mai ales că sala de așteptare era plină. Îmi spune doar atît: „Eu le ajut pe cele care fac greșeli enorme. Acum sunt parcă mai multe decît de obicei. Dar față de anii trecuți sunt de 40 de ori mai numeroase. Lumea din ziua de azi nu mai gîndește. Se îndrăgostește, sunt luați de val și se întîmplă ce se întîmplă.”, frămîntînd mîinile una într-alta și privind nepăsător în sală.

În loc de concluzie

Distanța dintre ferestre ascundea detalii pe care le-am văzut abia după ce m-am apropiat la o răsuflare. Sunt cuvinte fără rost, scrise mic, cu pixul. Nu se înțelege nimic, însă știu că au fost scrise de femei care au venit pentru aceeași „treabă” la spital în această sală.

„Pentru fițoase, sclifosite, doamne, dive, fericirea există mereu. Pentru modelul meu nu. Și se știe bine că sunt o grămadă ca mine” spune Dana, o femeie cu un zîmbet în formă de cireașă amară acum. Părul ei negru, strîns într-o coadă la spate, și spatele drept cu umerii lăsați, se întorc de la mine și intră în cabinetul medicului.

Anunțuri

Magia imposibilului

E foarte slab. Are doar puțin peste 50 de kg. De statură e… mic. Însă, calitățile sale de magician îl pun în topul celor mai mari oameni din lume. Numele lui e Stephen Frayen, dar lumea îl cunoaște drept Dynamo. Este un băiat de 28 de ani din Bradford. Surprinde oamenii în cele mai neobișnuite moduri. Reușește cu adevărat să îi scoată din rutină!

Impresionează prin numere de iluzionism, de mentalism, de pură magie. Numerele le execută doar printre oameni. Este chemat în spectacole, iar el refuză categoric, replicînd că locul lui este în stradă. Întrebarea de după fiecare număr de magie este, bineînțeles, „Cum ai făcut asta?” Nu suflă o vorbă. Nu face același număr de două ori aceleiași persoane.

Pur și simplu îți pune rațiunea la o enormă de grea încercare.

Sunt fascinată de Dynamo și magia imposibilului, în fiecare duminică de la 20:00, pe Discovery Channel. Urmăriți acest mic clip de pe YouTube și sunt convinsă că nu veți exclama „Ce tare e tipul!” și că nu veți rata nici voi niciun episod de acum încolo.

Doza de rîs (partea a V-a)

Pentru că o vorbă spune că mărimea nu contează, am lăsat bancurile mai lungi pe altădată. Weekend-ul acesta o să vă răsfăț cu 4 bancuri scurte, amuzante, de reținut și de împărtășit cu prietenii.

În ce lună vorbesc femeile cel mai puțin?
Februarie.

Cum duci o femeie la demență?
Îi dai o mulțime de bani și apoi închizi toate magazinele. (ozmind.com)

 

De ce poartă medicii chirurgi mănuși?
Ca să nu lase urme! (fun.regielive.ro)

 

Cum să-l dezvăț pe bărbatu-meu să vorbească în somn? 
Lasă-l să vorbească un pic ziua! (www.mioritice.com)


Cînd dragostea…

Am găsit un fragment extraordinar de potrivit femeilor ce iubesc și bărbaților ce adoră sexul slab.

”Fiecare femeie norocoasă e iubită de un bărbat care vede la ea altceva decît toți ceilalți. Dacă bărbatul tău ar face o listă cu ce-i place cel mai tare la tine, cu o minimă onestitate, vei auzi amănunte uluitoare și vei constata că din toate încercările epuizante de a te aranja, de a te dichisi cu farduri și haine, curele și cercei, poșete și lenjerii, el reține un esențial care, cel mai adesea, ție îți scapă… (…)

Bărbatul care ți se potrivește ca cedea mereu la tine ceea ce tu nici nu știai cît valorează. Iar o listă scrisă stîngaci despre ce-i place la tine e de înrămat ca o fotografie alb-negru, chiar dacă, poate, conține și prea intime culori. Nu-i lua niciodată bărbatului tău ce-i place cel mai mult la tine, nu-ți schimba culoarea părului dacă lui îi placi într-un fel, nu te purta bărbătește, ci încearcă să fii mereu femeie. Iar o femeie poate fi atît de vastă în ipostaze…”

Și ca să închei, o să pun partea mea preferată ce mi se potrivește mănușă datorită unui om foarte special din viața mea: ”Nu știu dacă am vreun merit, dar am ajuns la altă concluzie – iubirea cea mai mare, iubirea vieții mele e chiar sufletul meu, fără hîrtie, fără scenă. Descopăr lista cu ce-i place la mine nu pe hîrtie, ci pe trupul și pe inima mea, zilnic…

Sursa: ”Niște răspunsuri” – Mihaela Rădulescu

Doza de rîs (partea a IV-a)

Vacanța e pe sfîrșite și ar fi cazul să uităm puțin că de luni începem din nou cursurile. Așa cum v-am obișnuit, în weekend nu putea lipsi Doza de rîs. Vreau sa citiți două bancuri amuzante: Împărțeală și Capcană. Spuneți-le și prietenilor! Neapărat!

Împărțeală

Un preot și un polițist erau împreună pe stradă. La un moment dat văd doi indivizi care se băteau cu cuțitele. Polițistul dă să meargă să îi despartă, dar preotul îl oprește zicînd:
– Stai, măi! Lasă-i să termine și apoi unul este al tău și unul al meu. (bancuri.haios.ro)

 

Capcană

O muscă zbura în căutare de mîncare. Cînd, deodată, se simte blocată în ceva. Se uită, niciun fir de pînză de paianjen împrejur, dar tot se simțea blocată și nu se mai putea mișca. Cînd deodată își dă seama:
– Nenorocitul de păianjen și-a băgat wireless!!! (bancuri.haios.ro)