Se spune că un om ori e făcut pentru a juca, ori nu e. Așa am că am ales, în urmă cu trei ani, să lupt pe cîmpul de joc. Pe acest cîmp al jurnalismului.
Nu vreau să pierd niciun frame din ce-am trăit, așa că îmi fac un folder în minte, în suflet și în laptop unde pun toate materialele ce m-au făcut să spun că iubesc sau că urăsc jurnalismul. Cînd îți dai seama ce viteză are timpul realizezi că acestea sunt acele momente de fericire pe care le-ai retrăi de cîte ori ai avea ocazia. Fără să spun cuvinte mari, aș da aproape orice să le retrăiesc fără să mă plictisesc, fără să mă obosească așa cum au făcut-o altădată.
După trei ani, nu îmi vine în minte nici măcar un motiv pentru care vreau să fiu jurnalist, dar pot să mă gîndesc la nenumărate pentru care să renunț. Totul pare să fie dificil în mod intenționat acum. Însă, vine un moment cînd e mai mult decît un joc și acel moment se numește sfîrșit. Atunci, ori mergi mai departe, continui ce ai început, ori te întorci și pleci. Aș putea să abandonez, să cedez, dar există o chestiune neclară, un lucru dificil de înțeles chiar și de mine: iubesc cîmpul de joc, iubesc jurnalismul.
Pînă la urmă toți am reușit! Toți ceilalți colegi sunt oameni buni. Cu siguranță v-ar plăcea de ei. Mie îmi plac!
Ah, ce ploaie și ce vînt…
Bun venit în "camera" mea! 